ALINA MADALINA MUCENIC: "Vin dintr-o generatie in care mai mult se taiau aripi."
Cand era copil, isi dorea sa devina croitoreasa, fascinata de ideea de a crea cu mainile ei, de a da forma si sens materialelor simple. In acelasi timp, bunica ii spunea adesea ca i s-ar potrivi sa devina „sora medicala”, imaginea halatului alb ramanand undeva in fundalul imaginatiei ei de copil.
Astazi este medic veterinar, o profesie in care a reusit sa imbine, intr-un fel neașteptat, ambele directii: grija si precizia, atentia la detalii si responsabilitatea fata de viata. Privind inapoi, drumul ei nu a fost unul liniar, ci construit din experiente, influente si lectii care au modelat nu doar profesia, ci si felul in care se raporteaza la ea insasi si la ceilalti.
Vin dintr-o generatie in care mai mult se taiau aripi decat se ofereau incurajari.
Ce voiai sa devii cand erai copil?
Cand eram foarte mica, imi doream sa fiu jurnalista. Aveam un rest de maner rupt de la un batator de covoare (pentru cine isi mai aminteste ustensila 😆) pe care il purtam cu mine peste tot pe post de microfon si luam “interviul” tuturor adultilor. Nu aveam foarte multe cuvinte in vocabular la vremea respectiva, dar adresam intrebari despre agricultura (🤣) pe care le auzeam la Antena Satelor, singurul post de radio la care aveam acces. Cand am mai crescut si am dezvoltat aptitudini motorii fine, mi-am dorit sa devin croitoreasa. Faceam cele mai frumoase haine pentru papusi. In tot acest timp bunica imi zicea sa ma fac “sora medicala” ca mi-ar sta bine in halat alb.
Ce esti astazi?
Medic veterinar. Privind in urma, imi dau seama ca pasiunile mele din copilarie pentru jurnalism si croitorie, alaturi de sfatul bunicii de a urma o profesie medicala, se regasesc astazi in meseria de medic veterinar, unde imbin zilnic foarfeca, ata, acul si halatul cu o adevarata ancheta „jurnalistica” pentru a descoperi indiciile care ma conduc la diagnosticul pacientilor mei.
A existat un moment sau o persoana care ti-a schimbat directia?
Vin dintr-o generatie in care mai mult se taiau aripi decat se ofereau incurajari. In perioada imediat postcomunista exista foarte mult bullying, public shaming, cuvinte care atunci nu se foloseau si erau deghizate sub conceptele de educatie sau buna crestere. Ele erau prezente atat in familie, dar mai ales la scoala.
Privind in urma, as spune mai degraba ca au fost momente si persoane care m-au facut sa ma indoiesc de mine si m-au tinut pe loc in a-mi gasi directia. Dau si un exemplu. Undeva mai tarziu, in liceu, am revenit asupra ideii de jurnalism. La o ora de dirigentie, domnul diriginte ne-a cerut sa scriem pe un biletel numele si profesia pe care ne-o dorim, ca apoi sa ofere un feedback. Feedback-ul primit de mine a fost un singur cuvant: nu. Cel mai urat, dur, rece “nu” pe care l-am primit vreodata. Si care a contat, caci nu am revenit vreodata asupra ideii. Am facut o alegere buna? Vreau sa cred ca da. In final, pasiunile mele s-au regasit sub o alta forma, intr-o profesie care da vietii mele mai mult sens decat ar fi facut-o oricare alta.
Credeam ca n-o sa imi mai fie frica de nimic, ca o sa am raspunsuri la toate intrebarile.
Ce credeai despre viata de adult cand erai copil si s-a dovedit a fi diferit?
Credeam ca n-o sa imi mai fie frica de nimic. Credeam ca o sa am raspunsuri la toate intrebarile. S-a dovedit opusul 😁 In permanenta apar provocari noi, frici noi, intrebari la care inca nu am raspuns. Insa partea buna in viata de adult este ca avem resursele necesare sa facem fata provocarilor.
Care este una dintre cele mai importante lectii pe care le-ai invatat pana acum?
As numi-o mai degraba constientizare si este aceea ca singura persoana responsabila de bunastarea mea sunt eu si nimeni nu imi datoreaza nimic.
Ce parte din copilul de atunci s-a pastrat in viata ta de adult?
Particica aceea care incerca sa inteleaga lumea in toata complexitatea ei. Este in continuare la fel de coplesitor 😊
Exista ceva ce ai pierdut pe drum si ti-ar placea sa redescoperi?
Curajul sa ma fac vazuta.
Ce vad oamenii la tine astazi, despre care tu crezi ca ar trebui sa afle si povestea din spate?
In anumite momente, oamenii pot vedea in mine o persoana foarte critica. Povestea din spate vine din copilaria mea, dintr-o perioada in care perfectiunea era ceruta la tot pasul, iar critica era considerata o forma de iubire. Am crescut cu acest obicei si, uneori, il dau mai departe fara sa vreau. As vrea ca cei din jur sa stie ca aceasta critica nu este despre defectele lor, ci despre dorinta mea de a-i ajuta – desi cu mine insami sunt de o mie de ori mai aspra. Este un tipar din trecut pe care il recunosc si pentru schimbarea caruia muncesc in fiecare zi.
Ai puterea sa faci orice iti doresti. Nu trebuie sa iasa perfect.
Daca ai putea pastra o singura calitate a copilului care ai fost, care ar fi aceea?
Curajul.
Ce ti-ai fi dorit sa auzi mai des cand erai copil?
Sunt aici si te vad. Ai puterea sa faci orice iti doresti. Poti sa incerci de cate ori iti doresti. Nu trebuie sa iasa perfect.
Ce i-ai spune copilului din fotografie?
Aceleasi lucruri pe care mi-as fi dorit sa le aud in copilarie: “Sunt aici si te vad. Ai puterea sa faci orice iti doresti. Poti sa incerci de cate ori iti doresti. Nu trebuie sa iasa perfect.”
Spune-mi povestea TA!
1) Ce voiai sa devii cand erai copil?
2) Ce faci astazi?
3) Ce i-ai spune copilului din fotografie?
Nu uita sa trimiti si o fotografie din copilarie, una din prezent si, optional, un scurt video (max. 40 secunde) in care raspunzi la aceleasi intrebari.
