CRISTINA NOROCEL: "Si oamenii mari invata din mers."
Cand era copil, nu visa la o profesie anume si nu avea un raspuns pregatit pentru intrebarea „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”. Exista insa ceva care aparea constant: placerea de a organiza, de a comunica si de a observa oamenii. Era atrasa de conexiuni, de felul in care se leaga lucrurile intre ele si de dinamica relatiilor dintre oameni.
Ani mai tarziu, acele inclinatii aveau sa se transforme intr-un parcurs profesional construit in jurul marketingului, comunicarii si dezvoltarii de branduri. Dar dincolo de roluri si functii, a ramas aceeasi curiozitate care a impins-o sa inteleaga mai bine oamenii, provocarile lor si modul in care pot construi ceva cu sens.
Am invatat mult si din momentele in care lucrurile nu au iesit cum mi-am imaginat.
Ce voiai sa devii cand erai copil?
Nu cred ca aveam o profesie foarte clara in minte. Stiam doar ca imi placea sa organizez, sa comunic si sa observ oamenii. Cred ca, intr-un fel, am avut mereu partea asta de constructie si conexiune in mine, chiar daca atunci nu stiam ca se va numi marketing, branding sau business.
Ce esti astazi?
Astazi sunt un om care construieste branduri, idei si contexte in care oamenii pot creste. Lucrez in marketing si comunicare, dar dincolo de asta, cred ca ajut business-uri si oameni sa isi gaseasca mai multa claritate si directie.
A existat un moment sau o persoana care ti-a schimbat directia?
Mai degraba experientele decat un singur moment. Cred ca fiecare etapa dificila, fiecare proiect, fiecare esec si fiecare om intalnit au contribuit la directia mea. Am invatat mult si din momentele in care lucrurile nu au iesit cum mi-am imaginat.
Si oamenii mari invata din mers, au nesigurante, se razgandesc, gresesc si reconstruiesc.
Ce credeai despre viata de adult cand erai copil si s-a dovedit a fi diferit?
Credeam ca adultii au mereu raspunsurile si ca, la un moment dat, „te simti complet pregatit”. Realitatea este ca si oamenii mari invata din mers, au nesigurante, se razgandesc, gresesc si reconstruiesc.
Care este una dintre cele mai importante lectii pe care le-ai invatat pana acum?
Ca nu poti construi ceva sanatos doar din graba, presiune si validare externa. Si ca autenticitatea si consecventa valoreaza mai mult decat imaginea perfecta.
Ce parte din copilul de atunci s-a pastrat in viata ta de adult?
Curiozitatea. Inca imi place sa observ oamenii, sa inteleg mecanisme, sa pun intrebari si sa descopar perspective noi. Cred ca asta m-a ajutat foarte mult si profesional.
Exista ceva ce ai pierdut pe drum si ti-ar placea sa redescoperi?
Poate mai multa liniste si bucuria de a face lucruri fara sa ma gandesc permanent la rezultate, performanta sau responsabilitate.
Am mers inainte chiar si atunci cand nu aveam toate raspunsurile
Ce vad oamenii la tine astazi, despre care tu crezi ca ar trebui sa afle si povestea din spate?
Poate faptul ca par foarte sigura pe mine si foarte organizata. Dar in spatele lucrurilor construite exista multa munca, presiune, nesiguranta, reconstructie si foarte multe momente in care am mers inainte chiar si atunci cand nu aveam toate raspunsurile.
Daca ai putea pastra o singura calitate a copilului care ai fost, care ar fi aceea?
Capacitatea de a ma entuziasma sincer pentru lucrurile mici si de a crede ca multe sunt posibile.
Ce ti-ai fi dorit sa auzi mai des cand erai copil?
Ca nu trebuie sa demonstrez permanent ceva ca sa merit apreciere sau iubire.
Ce i-ai spune copilului din fotografie?
Ca nu toate drumurile vor fi simple, dar ca va construi lucruri frumoase si va ajuta oameni pe parcurs.
Si ca, intr-o zi, va intelege ca nu trebuie sa fie perfecta ca sa fie valoroasa.
Spune-mi povestea TA!
1) Ce voiai sa devii cand erai copil?
2) Ce faci astazi?
3) Ce i-ai spune copilului din fotografie?
Nu uita sa trimiti si o fotografie din copilarie, una din prezent si, optional, un scurt video (max. 40 secunde) in care raspunzi la aceleasi intrebari.
