Interviurile IKIGAI

O imitam pe Zita, intram complet in rol si traiam povestea cu toata imaginatia unui copil

Ce voiai sa devii cand erai copil?

Actrita. Eram innebunita dupa cinematografie si am ramas si astazi un mare fan al filmelor. Ma fascinau in special comediile romanesti vechi, cele din anii ’50–’60, inspirate din Caragiale, cu Birlic, Giugaru si actorii aceia extraordinari ai inceputurilor cinematografiei romanesti.

Țin minte ca ma imbracam cu rochiile bunicii si o imitam pe Zita, intram complet in rol si traiam povestea cu toata imaginatia unui copil. Cred ca inca de atunci exista in mine nevoia de a transmite emotie, de a spune povesti si de a ma conecta cu oamenii.

Ce esti astazi?

Astazi sunt un om care incearca sa dea mai departe ceva din ceea ce viata si experientele personale m-au invatat.

Da, sunt economist si o parte din mine a ramas ancorata in structura, logica si organizare. Dar, in egala masura, sunt energoterapeut, bioenergoterapeut, inforenergetician, radiestezist si consilier in dezvoltare personala si spirituala.

Lucrez cu oameni in momentele in care se simt blocati, obositi, pierduti sau deconectati de ei insisi. Îi sustin sa vada ca exista si o alta perspectiva, o alternativa la viata traita permanent in zbucium, frica sau supravietuire si ca multe dintre raspunsurile pe care le cauta exista deja in ei.

Poate ca, intr-un fel, tot ceea ce fac astazi este o combinatie intre partea practica a adultului si sensibilitatea copilului care voia sa atinga oamenii prin emotie si poveste.

Am invatat sa il iubesc pe Dumnezeu si sa privesc viata si dincolo de ceea ce este vizibil

A existat un moment sau o persoana care ti-a schimbat directia?

Da, cu siguranta au existat mai multe persoane si momente care mi-au schimbat directia vietii.

Dupa mama mea, unul dintre oamenii care au avut un impact profund asupra mea a fost maestrul meu spiritual, Dan. Acum paisprezece ani, intr-o perioada importanta din viata mea, el m-a invatat ceva ce avea sa-mi schimbe perspectiva asupra existentei: sa il iubesc pe Dumnezeu si sa privesc viata si dincolo de ceea ce este vizibil.

Cred ca de atunci a inceput, cu adevarat, un alt drum – unul al cautarii interioare, al intrebarilor, al transformarii si al dorintei de a intelege mai profund omul, suferinta, sensul si vindecarea.

Ce credeai despre viata de adult cand erai copil si s-a dovedit a fi diferit?

Imi vine sa rad si acum cand ma gandesc. Eram convinsa ca viata de adult inseamna libertate totala: faci ce vrei, cand vrei, cum vrei si, partea cea mai amuzanta, fara griji. Abia asteptam sa ma fac mare.

Realitatea? Viata de adult vine la pachet si cu responsabilitati, alegeri grele, pierderi, facturi, lectii si multe momente in care trebuie sa te reinventezi.

Dar am descoperit si ceva frumos: libertatea adevarata nu inseamna lipsa grijilor, ci sa inveti sa ramai tu insuti printre ele si sa alegi constient cum vrei sa iti traiesti viata.

Ceea ce noi numim „esec” este unul dintre cei mai buni profesori ai nostri

Care este una dintre cele mai importante lectii pe care le-ai invatat pana acum?

Una dintre cele mai importante lectii pe care le-am invatat este ca nu exista greseala sau esec in sensul in care am fost educati sa le percepem.

De multe ori, ceea ce noi numim „esec” este, de fapt, unul dintre cei mai buni profesori ai nostri. Sunt experiente care ne obliga sa ne oprim, sa ne uitam mai atent la noi, sa schimbam directia, sa crestem si sa evoluam.

Am mai invatat ceva important: ca viata este mult mai vasta decat ceea ce putem percepe prin cele cinci simturi. Cred ca traim atat intr-un univers vizibil, cat si intr-unul invizibil si ca exista infinit mai multe posibilitati decat cele pe care mintea noastra le vede intr-un anumit moment.

Uneori, cele mai mari limite nu sunt in lume, ci in ceea ce credem ca este posibil pentru noi. Iar cand incepem sa privim dincolo de frica si de limitele mintii, apar drumuri si raspunsuri pe care inainte nici nu le puteam imagina.

Ce parte din copilul de atunci s-a pastrat in viata ta de adult?

Eu sper ca aproape tot.

Îmi place inca sa copilaresc, sa ma bucur ca un copil de lucrurile aparent simple: de primul fulg de nea, de prima frunzulita din pom, de primul cantec al mierlei primavara, de cirese coapte sau de frumusetea unui moment neasteptat.

Ma bucur ca un copil de fiecare descoperire noua, de fiecare revelatie si de lucrurile pe care le invat sau mi le reamintesc despre viata si despre mine.

Cred ca am pastrat mult din copilul de atunci — curiozitatea, capacitatea de a ma mira si de a vedea magia in lucrurile mici. Și poate tocmai asta ma ajuta sa privesc viata, pe cat pot, cu mai multa detasare, blandete si incredere ca exista sens chiar si atunci cand nu il inteleg imediat.

Exista ceva ce ai pierdut pe drum si ti-ar placea sa redescoperi?

Sincer, cred ca nimic nu este cu adevarat pierdut. Unele lucruri doar se transforma, se asaza altfel in noi sau in felul in care le purtam mai departe.

Dar daca ar fi ceva ce mi-as dori sa mai pot aduce din trecut in prezent, ar fi timpul petrecut cu mama mea.

Copilul din mine inca isi doreste sa o mai aiba langa el — sa ma certe, sa ma dojeneasca, sa radem impreuna, sa ii aud glasul si sa simt ca este acolo. Cred ca acesta este singurul lucru pe care mi-as dori, macar pentru o clipa, sa il mai pot trai inca o data.

Echilibrul nu a aparut peste noapte. Este rezultatul a paisprezece ani de munca

Ce vad oamenii la tine astazi, despre care tu crezi ca ar trebui sa afle si povestea din spate?

Cred ca oamenii vad la mine un anumit echilibru, liniste si incredere in ziua de maine. Poate vad un om care nu pare foarte preocupat de frici, de nesiguranta sau de ceea ce urmeaza.

Dar ceea ce poate nu se vede este povestea din spate.

Echilibrul acesta nu a aparut peste noapte. Este rezultatul a paisprezece ani de munca interioara, de intrebari, cautari, caderi, reconstructii si lucru constant cu mine insami – un proces care continua si astazi, zi de zi.

O parte importanta din aceasta transformare vine si din relatia mea cu Dumnezeu si din increderea pe care am invatat sa o construiesc in viata. Astazi cred cu tarie ca, indiferent cum arata lucrurile intr-un anumit moment, ceea ce vine spre noi vine si cu un sens, chiar daca nu il intelegem imediat.

Cred ca este important ca oamenii sa stie ca linistea interioara nu este ceva cu care te nasti sau care apare miraculos. Se construieste. Cu rabdare, cu munca interioara si cu disponibilitatea de a te privi sincer.

Și poate tocmai de aceea imi place sa dau mai departe ceea ce am invatat, inclusiv in seminariile pe care le sustin.

Daca ai putea pastra o singura calitate a copilului care ai fost, care ar fi aceea?

Greu sa aleg una singura, pentru ca imi place sa cred ca am pastrat destul de mult din copilul care am fost.

Dar daca ar fi sa aleg, cred ca as spune bucuria autentica de a trai viata – capacitatea de a ma bucura de lucrurile simple, de surprize mici, de gesturi simple, de frumusetea unui moment aparent banal.

Și, poate, simtul umorului. Pentru ca uneori viata devine mult mai usor de dus atunci cand reusesti sa razi, inclusiv de tine sau impreuna cu oamenii dragi.

Cred ca una dintre cele mai mari bogatii este sa nu iti pierzi mirarea si bucuria de a fi viu.

Ce ti-ai fi dorit sa auzi mai des cand erai copil?

Daca il intreb pe copilul de atunci, cred ca si-ar fi dorit sa auda mai des: „Bravo”, „Felicitari”, „Ai facut bine” sau poate pur si simplu mai multa incurajare, chiar si atunci cand lucrurile nu ieseau perfect.

Cred ca generatia mea a crescut intr-o perioada in care educatia era mai degraba bazata pe critica, corectare si ideea de a gasi o meserie „sigura”, nu neaparat pe incurajarea de a visa fara limite. Asa erau vremurile.

Și totusi, privind astazi in urma, nu spun asta cu repros. Adultul de acum intelege ca toate experientele, inclusiv lipsurile emotionale sau lucrurile pe care nu le-am primit, au contribuit la omul care sunt astazi.

Poate ca, daca ar fi sa aleg ceva, mi-as fi dorit doar putin mai multa incurajare si validare, acel sentiment simplu ca „e bine, esti pe drumul tau si esti suficienta”.

Ce i-ai spune copilului din fotografie?

I-as spune sa fie linistit(a). Ca, intr-un final, o sa fie bine.

Sa nu ii fie teama, sa nu isi faca atatea griji si sa aiba mai multa incredere ca viata o va duce exact acolo unde are nevoie sa ajunga.

Și i-as mai spune ceva foarte simplu: sa petreaca mai mult timp cu mama. Sa stea mai mult langa ea, sa se bucure mai mult de momentele impreuna, fara sa stie cat de pretioase vor deveni intr-o zi amintirile acestea.